BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ Comunicat de presă final

28.10.2022

 

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, INTERLOG COM SRL și CORPORACTIVE CONSULTING SRL, a organizat joi, 27.10.2022, Bursa Locurilor de Muncă, în cadrul proiectului „SICONET – Servicii Integrate, Calificare și Ocupare, pentru tinerii NEETs” – POCU/909/2/4/150192.

La acest eveniment au fost prezenți un număr de 29 de angajatori, care au oferit aproape 900 de locuri de muncă din care peste 30 pentru persoane cu studii superioare.Evenimentul a fost onorat de prezența a peste 250 de persoane care au susținut un număr de peste 350 de interviuri, în urma cărora au fost selectați pentru un interviu ulterior sau angajare peste 58 de persoane.

Mulțumim pe această cale celor prezenți la acest eveniment pentru participare și pentru încrederea acordată.

Continuăm șirul evenimentelor de tip bursă a locurilor de muncă, joi, 3 noiembrie, la Aleșd.

„SICONET – Servicii Integrate, Calificare şi Ocupare, pentru tinerii NEET’s”- Cod SMIS 150192- Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

 

Vă  mulţumim pentru colaborare!

 

Cu stimă,

 

Director Executiv

BÉKÉSI Csaba Lajos

 

 

 

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor